Calcai ametit
pe jumatati de starvuri de corbi
cu jumatati de cranii de maimute oarbe
tu, jumatate de om, cu pielea luata pe dos,
nemaiauzind strigatul furtunii din jur
si nemaivazand zambetele stalcite
ale viermilor ce iti muscau din carnea-nflorita;
si rasul tau mut ajunsese sa sparga ferestrele raiului
spre care te intindeai clipind din ochiul ce iti
mai ramasese dupa ce doi sobolani isi luasera cina,
nestiind ca isi gusta moartea din corabia
ce se duce la fund.

Aruncasei navodul
ca sa aduni sufletele moarte ale rechinilor
si veninul serpilor ce iti intepasera piciorul,
tie, jumatatii de om, din care disparea si
jumatatea de sange ce mai ramasese
sa adune de pe urma celulele scapate de prima parte
a curgerii, seva ce hranea demonii pamantului,
care, nesaturandu-se, te re-creau pentru a te re-culege
si tu te bucurai infrigurat ca esti si te faci
hrana zeilor, seva pamantului, taina mortii,
prin care se re-cladeste lumea neagra
din negura in care deja ai inceput
sa te intorci.

Si te-ai scurs fara macar sa stii
ca ai devenit craniu ce zambea orbilor,
hrana corbilor si salas viermilor,
tu, strigat mut, reverie din moarte,
hrana insuficienta demonilor,
venin pamantului,
starv.