Orașul trist a oftat
Din adâncile-i rărunchiuri
De mult nimeni n-a mai luptat
Pentru-acești oameni fără trunchiuri.

Între noi e apă și sunt săruri minerale
Și ne vorbim intens
Dar tot ce străbate sunt bule
De cuvinte fără sens.

Atunci nu ne mai rămâne
Decât să ne tragem de sforile din buric
Și să nu lăsăm orașul să se sfărâme
Iar noi să nu facem nimic.

Eu zic să îi trezim pe toți,
Să facem apa să suspine,
să fim noi mateloți,
Legați, să lăsăm sarea să ne-mbine.