mâinile-mi sunt străine

corpul un trădător de suflet

îi cerşesc pământului paşii

fie-ţi milă vreau să-mi calce şi alţii pe urme

să nu mai meargă bezmetici

într-o lume de umbre

ce se umbresc în uitare

am învăţat să mor mai frumos

iubindu-mi femeia un dar al naturii

felul în care cânta sau dansa

era precum respiraţia mea

trag aer puternic în piept

inima-mi bate mai tare

lumea este departe

zidită în memoria unui gând abstract

sunt ca o arcă pustie împinsă de-ale timpului valuri

încă mai visez să ajung la capul bunei speranţe

acolo unde coasta lui Adam

se arcuieşte-n mare

amintiri amintiri

înainte să plec nu uita

să-mi închizi ochii