Vezi la mese fețe ascultătoare
De ale atomului fatale puteri
Ce sunt și astăzi atotcovârșitoare,
Doar ele n-au știut nicicând căderi!

Mizantropia păcătoasă naște
În sufletu-mi de iluzii chinuit,
Urzeala nebuloasei mă-mpresoară
Periclitându-mi intelectul veștejit.

Stau la o masă pe terasă-n soare:
Amarul berii se transformă-n foc.
Căldura-mi șerpuiește din cap până-n picioare,
Iar mintea mea cuminte-o ia din loc...

Amestec de ciudă și iubire vine
Să-mi scalde simțurile în nectar.
Idei și patimi, carne și cu minte în ciorchine
Îmi năpădesc stomacu-n furnicar.

Cenzura rațională se destramă,
Vocabule din gură-mi fug nebune,
Gata s-aline sau să-nfiripe-o dramă,
De cineva din jur le ia drept bune.

Și astfel timpul prețios se duce,
Lăsându-ne acronici pe noi, niște ingrați!
Iar focul luciferic în minte ne străluce,
Deși ne credem puri, de grație purtați!

O vrabie și-o mâță pășesc pe grinda mare
Ce-acoperișu-l ține, să nu ne cadă-n cap...
Ele își văd de viață, au rost bun fiecare,
Iar lumea nu-i prea mică, în ea ușor încap!

Sfânta simplicitate a vieții e departe,
Chiar și atunci când berea fierbând ne amăgește!
Degeaba bem ca porcii, degeaba avem carte -
Viața prin cele lucruri, mai simple, se-mplinește!!

Atomul materielnic, fatala concluziune
A lumii de tot timpul, a lumii de oriunde
Răsuflă și din bere, prin bulele-n chestiune...
Să ne supunem lui! Trăim clipe fecunde!