Din credință și visare te-ai născut în viziune,
Treci prin văile uitării preschimbându-te-n tăciune.
N-ai nici milă, nici durere când pașești pe a ta cale,
Îți urmezi atunci plăcerea și condițiile tale.

Când ajungi la o faleză, lung te uiți în jos la spume,
Totul vezi tu în adîncuri, poate chiar o altă lume.
Una mult mai colorată, înghețată în adîncuri,
Părăsită de minciună, unde viețuiesc doar gânduri.

Vrei să te oprești din fugă, și-ți visezi eternitatea,
Înapoi să dai - e moarte, înainte - e dreptatea,
Îți slăbește-ncet și pleoapa, iți simți ochiul în căldură,
Și prin ceața albicioasă vezi corabia cea sură...

Vine să te ia acolo, unde nimeni nu mai plânge,
Unde nu este durere, unde nu există sânge.
Inima-ți pompează crâncen smoala caldă în arteră,
Căci o altă lume este, este doar o altă Terră.

N-ai să vezi distorsiune, numai pace și tăcere,
Fără scrupule, doar moartea numai ura azi mai cere.
Ascuțit, adânc și negru ai să vezi tu viitorul,
Și pe pielea ta simți-vei fără aripi cum e zborul.

Dar intempestiva rază va zdrobi abisul moale,
Va crăpa acea dorință și acele visuri goale.
Va ucide somnolența și dulceața grea din sare,
Va renaște din hipnoză, ca Luceafărul din mare,

Va strivi in rugăciune diabolica privire,
Se va-ntinde înspre stele, ca perfectul spre mărire,
Va desface legămintul între om și creatură,
Va distruge și puseul și abcesul fript de ură.

Acel strop viu de lumină între ceruri și pamânt,
Va sădi o viață nouă, pentru sufletul tău sfânt.
Căci tu ești doar o dorință pentru care eu mai stau
Pe aceast-amară lume, unde sa traiesc să vreau...
...nu pot.