Când deschid fereastra
- ochiul meu spre lume-
lucrurile vin din ceață și strălucesc
dau buzna acoperind neliniștea
cu cuvinte suspecte
Trebuie să fie noapte, desigur
ca să pipăi golul din sternul timpului,
în miezul lui fisurat
acolo unde cresc ierburi moi.
Descriu apoi un cerc pe geamul aburit,
o mare cu totul artificială
din sticlă cu reflexe albăstrii
în care ființa ta superbă
se-neacă într-un zbor planat.