Lovește-mi botul amintirii! Să sară din el
dinții netrebnici, jupoaie-mi pielea de miel
și împinge-mă-n vârstă
slujit de o singură vâslă.
Și fă-mă un fel de funcționar
mai marele peste far,
nu-mi lăsa merinde
și nici ulei pentru mașinării și oglinde.
Îmi voi aduce cu mine ceva lut
într-o valiză de recrut
îl voi ara cu boii
degetelor umflate de sarea ploii
și-l vor mulge
de grâu dulce.
Untdelemnul sculelor metalicești
îl vor trage din morile cerești,
iar tu să n-ai altă grijă decât
să trimiți într-un oarecând mohorât
o corabie care s-aducă
în locul meu altă slugă
și să ia sacul de oase
ce-n urmă-mi rămase.
Să te ferești
să-mi dai oasele apei cu pești
lasă-le într-atâta pământ
cât să le acopere blând
dar fă-le cât mai într-adânc adăpost
că ele nu se vor lepăda de obiceiul cel prost
de a da fără pricină,
lumină.