De după deal, răsare luna,
Urcând încet, pe cer in sus,
Uimită stau și o privesc,
Și tot necazul mi s-a dus.

Ea răspândește-n jur lumini,
Transformă o noapte-ntreagă,
ÃŽn joc de umbre fumurii,
Cu negru și argintiu podoabă.

I-atâta frumusețe în jur,
Și totu-i plin de farmec,
Căci singură, așa cum stau
Mă simt stăpâna nopți - acum.

În cortul instalat alături,
Dorm prietenii obosiți,
Iar la trei pași, e-ncins un foc,
C-an basme cu voinici.

Deși e oră înaintată,
Nu pot să nu privesc,
Cum luna-și scaldă fața în râu,
A care-i ape șoșotesc .

Târziu în noapte, moș Ene vine,
Privind mereu ceru-nstelat,
Și apa șopotind alături,
Un somn adânc, mi-a destinat.

Când astrul nopții a apus,
Visam poate departe,
Și soarele cu raze calde,
Mă săruta pe pleoape.
Alături, focul mai mocnea,

Venise dimineața,
Am deschis ochii, i-am reînchis,
Să văd a nopții frumusețe,
Ca să nu-i mai uit fața.

22.09.1987