Pădure-ntunecată, hățișuri ne-nțelese...
Un sunet se aude sub clarul lunii reci,
Năluci fugare-n cete mari și dese,
Sunt lupii. În fața lor să te apleci!

În sat s-au stins lumini, s-au ferecat și porți.
Legea umana nu are acum valoare.
Nu te lupta cu ei, să-nvingi nu ai să poți.
Azi el ucide; la noapte omul moare.

Te vor pândi din bezna mârâind cumplit;
La gât îți vor sări rupându-ți jugulara,
Curând sângele din trupu-ți de tot va fi golit,
Auzi-vei urletul izbânzii ce-l va striga FIARA!

Un milion de ochi te-așteaptă răbdători,
Cum strălucesc în noapte, se furișeaza-ncet...
Așa-i ca e ciudat sa știi ca ai să mori?
Că lupii au să-ți smulgă inima din piept...

Ce puști?! Ce gloanțe?! Ce foc?!
Să nu-ți închipui c-ai să-i alungi!
Sunt zeci, sunt sute, vei fi ucis pe loc,
Te vor scuti de groază ca să plângi.

Măcelul a-nceput, cei doi s-au încleștat!
Un om uriaș și-un monstru lup sălbatec...
Într-un târziu, fiara ucigașă l-a mușcat,
Smulgându-i capul zvârlitu-i-l-a-n jăratec.

O noapte-n an cu luna plină,
O noapte de omoruri, fara egal,
Lupii cuminți acum, așteaptă ca să vină,
La anul, noaptea lor, a lupilor regali.