Zi de zi
ma afund in
adancimea limpede a luminii
si zaresc la capatul marii treceri
o suspecta fapta
de-ncheiere.

Aceeasi ploaie deasupra mea,
aceiasi stropi rigizi
care intind zabrele de otel
impiedica destramarea
sufletului meu.

Acelasi pamant sub mine;
pas de pas ma tarasc pana la
tarmul destinului
spre a savarsi caderea
in imensitatea nemarginita
a necunoscutului.

Indreptandu-ma spre
ziua cea mai scurta,
pe sub luna cu raze
imprumutate,
sunt mereu vanat de gandire.

Mangaierea stropilor de sange
constientizeaza in mine faptul ca
sunt pamant.

Nu disper,
si piatra devine pamant.