De unde-atâția morți aici?
Deșteaptă-n mine gânduri ca stafii
iadul sufletesc în care mă zbucium:
„Intru-n război ori mai aștept?”

Dezertez în durerea inimii,
m-arunc în spatele luminii verzi,
în urma iubirii.

Mă feresc în lan de trandafiri
și-ascund în fața-mi crucile de sânge;
coșciuge albe ne așteaptă-n prag,
arătându-ne calea.

Urlu scoasă din minți
la gândul goanei nebune:
„Ce-ar fi mai rău ca moartea,
să stau sau să plec iară?”