Trecandu-si radacinile ascutite
prin trupul pamantului
isi izbeste seva de marginile frunzelor
rostogolindu-si spre lumina fructele.

Crestandu-si fiecare dimineata inlauntrul
si transformand razele lunii
in picaturi de roua cruda
respira tot mai navalnic asteptand nemurirea.

Sub povara timpului nemiscat
isi revarsa ideile despicate prin ramuri
pazindu-si cuiburile in asteptarea
cantatoarelor ce-i vor cotropi universul.

Nelinistea fiecarui anotimp se asterne
in cercuri ascunse segmentand nemiscarea
si inaltandu-i fiecare coroana
cu inca un rastimp de asteptare.

Spatiul dintre arcuirile umbrelor
isi elibereaza nostalgiile amintirilor
care se deschid inspre infinitul cerului
prin rasucirile ramurilor .