trebuie sa fi fost una din zilele acelea lungi
ca degetele unui pianist,
nu neaparat unul talentat,
un individ care lasa necunoscutilor impresia ca e un mare artist,
una din zilele in care se rup peretii camerei mele
in fasii pe care le asez in ordine pe masa,
sa citesc stirile zilei,
si in toate pozele din ziar discut cu un ilustru pianist
despre clonare si alienarea speciilor,
si brusc toata lumea uraste linistea,
peretii se sufoca intre ei aruncand cu postere obscene unii in altii,
pernele se demoleaza reciproc
si toata discutia devine banala ce zi frumoasa
si-mi pare ca nu mai am rabdare pana se strica vremea.