Roboții programați
De computere oarbe electrocutate
Prin opiul libertății de exprimare
S-au răsculat împotriva mea.
Aș fugi în povești,
când aveam păpuși,

Aș fugi în povești să mă lupt cu balauri
Sunt atât de mulți, atât de mulți balauri,
De parcă simt puii lor cum cresc naiv
Din cioburile ouălor
Și sparg cu flăcări prin vazduh...
Miile de roboți programați să zboare spre Meka.
Vor zbura făra avioane și parașute ce cad în sus,
Vor dezbraca norii și stelele, dar nu vor ajunge la Meka.
Ea nu există.
Ea se găsește.

De aceea
Eu nu zbor, eu mă târăsc.
Eu nu plâng, eu zbier.
Eu nu zâmbesc, eu râd.
Eu nu distrug, eu pier.

Visele programate de aseară
Nu au venit la consultație, azi noapte!
Le-am pus în catalog fără dealuri, livezi înflorite,
Făra miros de piersici și de ploaie...
Visele de alaltăieri au fost șterse din memorie,
Poșta e și așa prea încărcată de mesaje necitite,
Pe care nu le-am putut arunca la gunoi.
Mesajele sunt acolo, fiecare în codul lor ascuns,
Au câte-o parolă, pe care n-o mai găsesc între atâtea...

Razboiul trupelor de roboți programați să zboare
Începe să doară.
Un început de schizofrenie mi se unduie în minte
Ca un nostalgic gând de scăpare,
În iluzie.
Programul anti virus s-a atrofiat.

Visele pe care le-am programat cu tine în reverie
Au început să dispară rând pe rând...
Mă doare un pic inima, așa e ea, singură
A rămas cu vise nedospite în găoacea ei
Și-acum curentul rece al mării nesfârșite
Suspină fremător prin umbrele lunii,
plute pierdute în încercari
de scapare...
spre Meka?