Nici n-am stiut ca am pierdut atatea cuvinte.

Am risipit o multime, scuipandu-le absent,
inutile coji de seminte.
Cate s-au agatat batraneste de buze si cate
au murit mai pe urma, strivite-n servet ?
Pe cate le-am calcat in picioare cu ura,
pe cate le-am izbit de vreun zid indaratnic?

Ele au incoltit, asa simplu, cum erau
ingropate-n podea,
ca o iarba grabita sa rodeasca-n desert.
Mi-au intepat talpile si mi-au luat cu asalt
camaruta din stanga, inchisa demult,
tematoare de oricare hamuri.

Inflorite pe rand, mi-au pictat cu polen
ochii si mana.
Si-au incrustat cu argint, copii priceputi,
semne de maine pe frunte. Nelinistea
imi umbresc adesea cu grija si-mi valseaza
pastelat intre gene, cand dorm.