Și fertilă, noaptea se naște-n lumină
Ca o zi din viață inundată-n soare
(Cum se nasc de-a pururi nuferii din tină
Lucind alegoric, cer de sărbătoare)
Surd, spre asfințire greierii mai cântă,
(Să ne crească grâu‘nalt, frumos, bogat,
Seceta să fie preot ce cuvântă
Versuri despre rodul trecut și uitat)
Cântă nebunește ca vaganți poeți,
Singuri în uitare preamărind pustiu
Grânele ucise toate de scaieți
În oglinda zilei ce o sparg târziu.

Nici muzica de Bach nu poate fi mai gravă
(Când urlă-n catedrala pământului întreg)
Ca strigătul făpturii în ruga ei firavă
Către pământ și ceruri ce nu se înțeleg
În taina lor de-a fi, în cearta pentru noi
Când nu pot pune punctul în rana ancestrală,
Făcând din om un plânset, tărâm pentru război
În contradicții crude, în moarte inegală…

Noi vrem noroi de ploaie, nu lacrimă sihastră
Și imitând geneza ne-om plămădi, din glie,
În carnea care pare că-i frământarea noastră.
Dar setea lui, pământul, doar singur el o știe.