Viața își cere Contur:
termină cu prostiile!
e foarte cald și frumos la Mine!
sunt și bronzată puțin!
pe nas adică!
Fardul se determină:
nici urmă de iarnă!
Mă simt tare bine!
bucură-te pentru Mine!
Tâmpenii?
ideile și non-ideile se luptă fățiș
și Mă aruncă esențial în actul creației.
Eu sunt Regula însăși!
Am nevoie de cuvânt: Eu sunt Cuvântul!
... și se aude primul tunet.
Am nevoie de lumină: să se facă Lumină!
... și fulgere nebune trântesc praful cosmic.
Voi face lumea după chipul și asemănarea Mea:
nici frumoasă nici urâtă ...
nici bună nici rea ...
nici ... nici!
Pictura se va putea picta...
De ce?
Pentru că Mă plictisesc
și solitudinea Mă scoate din minți:
Să se calce în picioare
și să se ucidă frate cu frate!
Să fugă de singurătate
și să întâlnească durerea!
Să se iubească
și să se trădeze unii pe alții!
Pe cel care Mă va iubi îl voi lovi!
Se va întreba de ce?
Îi voi spune că e o persoană aleasă!
Pe cel ce Mă va huli îl voi mângâia!
De ce?
Pentru că uneori Sunt idiot
și cred că fără rău, binele nu ar avea contur!
Nu mai am nici un chef de Mine,
vreau să stau într-o barcă,
în mijlocul Meu,
și să o ascult pe Manu povestindu-mi,
rârâit ...
... despre minunile deltei!
Păcat însă că Ea este plină de Siberii
și metrii cubi de Gheață!
Păcat că Eu sunt Regula însăși:
nedreptatea va rândui lumea,
până ce Creația va constata Furtul
... și va declara război!