Sa ma bateti
in cuie pe usa blocului
(ori, mai bine, lipiti-ma de
avizierul cu intretinerea,
sa nu-i mai apuce pe locatari vertijul de sume),
daca ma prindeti ca mai fac,
de azi inainte,
vreo noapte alba.
Ba nu, mai bine de maine...
De poimaine?!
*
Nu-i asa ca fac legaminte
hazardate?
Bineinteles, dar macar
la ramasaguri nu ma bag...
decat martor!
Asa mi-am croit faima
de eterna castigatoare.
Numai sa nu ma cautati prin buzunare.
E seceta mare!
*
De aia va spun ca nu-mi arde
sa fiu cuminte, si eu, ca restul lumii
si sa ma legan in pat
pan-adorm
noaptea...
in miezul tacerii,
atunci
creierele mor temporar,
ori haladuiesc prin varii coclauri
(ha! in cautare de lauri!)
si mi se face, dintr-o data, foarte frica:
ma simt mult prea mare
intr-o lume atat de mica...
Ce?
De ce sa n-am si eu
cult_ura personalitatii? Personale.
In gradina, razoare, la soare...
*
Hmm, ma vreau
sub umbrela, la mare, in bratele...
hei, ce va tot varati nasurile
prin alte oale?!
*
Da, recunosc, aberez.
De fapt, imi e, pur si simplu
groaza!
Ma tem infiorator
de cosmarurile cotidiene.
Cu ochii deschisi, carevasazica.
Tremur la gandul ca s-ar putea
sa ma strecor
intr-un vis-capcana,
unde realitatea de neopren
navaleste
mereu
si mereu
si mereu - irefutabil
precum lacoma haita
de smenari de la Bucur Obor,
(aia... "mi brom lebanon, can you helb mi?
Do you now anexceingi?")
smulgandu-mi din pumnul talamb
realitatea lui azi ipotetic,
moale, cald si bland,
maleabil,
ca botul de lut sintetic...

*25.02.2003