ai luat o felie de tăcere foșnăitoare,
ai rupt-o fără sfială în două;
s-a sfărâmat în bucăți mici
de sticlă simpatică, colorată,
ce au căzut cu zgomot prelung
pe iarba caldă.

acum mă întrebi uimit, aproape viu,
de ce la căpătâiul tău păzește un înger;
nerodule, de unde să știu?


30 ianuarie 2003