poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-01-26 | |
Aruncare de pietre înspre cer-
Mereu coborîtoare pietre dinspre cer, Numai zeii pot lovi cu pietre, Noi pe ei nu, pe ei nimeni! Cât de multe frunze pe pământ Într-o singură toamnă! Acolo, sus, în empireu, nu cad frunze, Doare îngerii pedepsiți pururi în cădere! De la o vreme, oamenii iubesc lipsa, Iubesc amintirea; prezentul Rutină este, plictisitoare Întru trecerea stând pe loc! Zeii iubesc totul – Ei nu au trecut, nu au prezent, Ei nu au viitor, ei sunt și nu sunt, Neființa lor există neexistând întru ființă. Oamenii sunt fii ai zeilor, dar Nu pot fi zei. Ei cred că, odată, Zeii îi vor lua lângă ei – Atât de sângeroasă binecuvântare! Zeii nu cred în nimic; Haosul omului este sensul zeului; Haosul zeului nu există; căci timpul lor Și spațiul în care trăiesc e chiar infinitul. Oamenii nu sunt zeii furnicilor. Zeii oamenilor sunt și zeii furnicilor Și zeii mirabilei celule și ai vieții Fără de viață care îi slăvește trăind! Noi, oamenii, nu-i slăvim pe zei trăind, Viața omului pângărește picioarele zeilor, Moartea omului nu le poate spăla; Ah – mirosul piciorului de zeu – ce lumină! Cheia porților luminii căzuse, Cândva, pe pământ. Pierdută rămâne, pierdută până la Lăsarea întunericului cel veșnic!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate