Am scris prea multă poezie de dragoste.
Altceva n-am știut să scriu,
așa m-am simțit eu pulsând pentru tine femeie,
așa m-am simțit eu mai viu.

Negrele clipe ale zilelor mele,
le-am îngropat între sânii tăi,
noroaiele sufletului
le-am purificat în vers,
m-am sprijinit de ochii tăi în mers,
cu tine am șters
tot ce era rău al meu,
tot am șters.

Þi-am înălțat altare,
ți-am cântat de primăvară
te-am păcurit cu bârfă,
te-am făcut sfântă și curvă,
am strigat: pacoste!
și toate astea,
toate din dragoste.

Cuvintele mi s-au tocit pe la colțuri,
s-au făcut glonțuri
ce mă-mpușcă în neiubirea ta
și de aceea femeie,
de aceea că nu mă mai iubești,
n-am să-ți mai scriu poezie de iubire,
n-am să-ți mai fiu mire,
n-am să-ți fiu povară
și fiară.
N-am să-ți mai fiu bărbat
și ai să te usuci,
o să-ți crească degetele lungi,
părul o să-ți fie verde,
țâțele și toate alea
o să aibă forme lemnoase și dure
și tu vei fi doar un rug de mure,
cu fructele ascunse după țepi
în neștiută pădure.

Pan
03.12.2002