Un zambet amar ca o rana
incet se deschide
si lacrimile sarate
in deschiderea ranii
iti picura perfide.

Iar sufletul tau ca de piatra
incet se pravale,
umerii ti-i indoaie cu a lui greutate
si, incet, sub genunchi iti strivesti
si ganduri si fapte.

Iti cuprinzi fata-n palme
si te lasi la pamant,
iti cauti scapare
in ce ai mai drag si sfant,
dar acestea le afli departe de tine-
oftate incet-incet afara
printre suspine.

Speranta iti prinde barbia incet
si iti ridica privirile goale;
insa ele-s pierdute
in ganduri carnale
suflate-n ureche de-un demon siret.

Si, ca intr-un ultim supliciu,
intinzi mana sa-ti prinzi rasuflarea,
sa ii mai simti o clipa deliciul;
insa de mana te prinde Uitarea
si, incet, te cuprinde;
cu buzele fine ca apa
o simti cum te-atinge,
iar tu, imbatat, o saruti inapoi
si in jurul vostru, incet,
lumina se stinge.