Ca o vrabie
în continuarea celei de-a saptea coaste
a femeii,
Al nouălea ren obscen
punându-si osul la sanie
amutind în surdina tâmplelor sale
zurgălăii,
Cântându-si thrillul ei grăbit
si răsucit cordon ombilical
de-a lungul rosului buzelor
si adâncului osului parietal
zvâgnindu-si pulsul
de-o parte si de alta a durerilor zâmbirilor sale,
O licărire de ochi stâng
o lacrimă de fericire plângând
râurile de sânge subepidermice
în dreptul obrajilor dezmortiti răni fatale,
rânjete satanice,
îmbrătisari răpitoare de aer sugrumătoare,
Stau sfânt obscur înlemnit
pe catarge de sânge,înlăntuit Prometeu
literele croindu-si drum către inocenta de aur
unde inima bate durere în pieptul prea greu
iar vena culori sterse mizere,
balauri
cu nări fumegând umbre în timp
prin castele prăbusite de nisip,
În vreme ce flăcările nearse
încă mai cad din rană în rană
ca o corvoadă pe spatele aripilor întoarse,
Cadavre de pe buze murdare
curgând carne pe corzile strânse vocale,
în timpanele pământului deschise
metal încins necunoscut
în forma-cochilie a ciocanului lui Thor,slut
frumusete si suferintă în cicatricile închise
ce nu mai dor,
În inima mortilor ce nu mai mor
Ca o vrabie căutându-si destinul
în continuarea celei de-a saptea coastă
a unei lumi nenăscute încă
altundeva decât în mintea unui sarpe
flirtând cu suicidul si chinul
pe o buză cicatrizată de stâncă
sărutând răsăritul cu moartea-i
pe malurile răsucite de ape...