Nu tulbura magia poveștilor, iubite,
las-o să nască visuri,
dimineața albastre, cunună,
seara aurite,
poleite de lună.
Nu ai dreptul
să tulburi liniștea poveștilor, iubite,
lasă-le să nască iluzii,
să ne odihnim peste noapte,
la mijlocul punții de fier
aruncate
peste dureroasa,
infinita noastră singurătate!
La mijloc vom trage o linie
întreruptă,
jumătate arsă,
jumătate ruptă
așa,
ne vom privi pieziș,
ne vom iubi nebuni peste ea,
vom întinde mâinile
mereu cautându-ne,
mereu,
tu de o parte,
de cealaltă eu
Numai visele vor păși peste noi
înainte și înapoi
magie născută în doi!