Si cad frunzele.
Ne ințepăm in miristi iar,
Picioarele,
Stârnim caii și râdem rar.

Și curg streșinile.
Mințind, ne ghemuim
Si chicotim sub pături,
Dansând ca beduini.

Si urlă padurea.
Ne legăm aripile,
Tușim imbufnati,
Scoatem rânjind alifiile.


Si ingalbenesc sentimentele,
Impământenite in noi,
Se inchid ușile,
Ramânem stingheri de voi.

Si cad frunzele,
Le auzim lovindu-se de sol
Le provocam la zboruri
Mințite-n noi și-n gol.

Se-aude noiembrie,
Si-s porțile vopsite nou,
Trec copiii prin ele
Băgați in mâneci de mantou.

Se-aude un cânt
Si cresc flori de soare,
Se-nvârte roata de la car,
Pe fiece cărare.

Si cad gânduri,
Se nasc simtăminte,
Se-aud mansardele
In miscări fără minte.

Si cad frunzele.
Ne căutam in arșița trecută,
Ne regăsim in prima rugă
A toamnei mumă.