Ninsorile toamna, sunt lucruri indecise.
Nici divinitatile nu stiu la ce ar putea folosi;
gandul ca frigul si indracita hora a fulgilor de nea,
ar putea readuce patimile inapoi, sta sa redevina Iarna.

Visasem ingeri rotitori,
fara axe care sa stabileasca natura mintii lor.
Jucarii de plus,
cu ochi rosii si gura de turta dulce.
Ma crezusem unul de-al lor,
atata timp cat comparatiile pot fi suportate de magia interioarelor.

Ninsorile toamna, sunt lucruri avantate.
Rugaciunile mele devenisera stres,
si
aripi moi, albe, incepusera sa-mi creasca la picioare.

Miroseau a brad, a lemn jupuit, a sange de cetina...

Nu ma mai cuprindeau pantofii, nu mai ieseam pe strada.
Demult nu mai gasisem prieteni in
debaraua mea,
Iar umbrele pierdusera din relief, pe pereti.

Cantam cuvintele cucilor beti de zapada...

Ninsorile toamna, sunt lucruri indecise.
Bocancii ma strangeau, lumina ma orbea,
iar frica de intuneric devenise standard existential.
Fulgera din cand in cand,
si ploaia transforma bucati de zapada albastra;
se vor rupe pantalonii cerului si tot ce exista in voi se va revarsa pe-acolo.

Ninsorile toamna, sunt lucruri indecise.
Nici ingerii mei rotitori nu stiu la ce ar putea folosi.