Pastel fluid

Văd un câmp ud plin de lumina roză:
În salturi tainice se-neacă o fetiță.
Se spânzură râzând de-a ei cosiță
În timp ce-mpinge-n vene calm o altă doză.

Se prind de cerul transparent lalele roșii
Și gura lor convalescentă cere carne,
Mustește de copii-nghițiți cu tot cu mame –
Desert preameritat, după ce-au sfâșiat Coloșii.

Fetița râde cu glăscioru-i rumen
Ca și laleaua ce-ntre fălci o poartă;
O rumegă în chelicere, deși e-aproape moartă -
Așa a învățat-o Părintele Egumen.

O mână descărnată, cu vene prea abstracte
Tresare unduitor în atmsofera rustică –
Tânjește dup-o doză de lichior de sevă acustică
Și smulge o lalea terifiantă, ce nu-i așa departe .

Mâna târândă a fetiței prea-inocente
Pisează-ntrânsa floarea muribundă
Ce screme și se-agită, prea fecundă,
Storcându-i picături prea dulci, prea violente…

Floare-fetiță-mână ce cere sevă –
Alt ciclu straniu de interdependență.
Drogul hrănește puritatea cu-a sevei lui cadență;
Ne aruncăm pe câmp copiii, să-nvețe-a soarbe sevă!