Tu esti zeul muzicii,
cu plete si barba,
care se inspira
din frunze si iarba.

Un cantec nou,
si inca unul,
pe poezia
cu iubirea si tunul.

Un vers albastru,
un refren in plus,
iubirea cea mare
prin ochi mi s-a scurs.

La tarm de mare
te-astept sa revii,
sunt in acelasi loc
pe care il stii.

Ascult valul marii
in scoici-scrumiere,
nu port lenjerie,
numai jartiere.

Sub rochia mea
luata de vant,
vei gasi pentru cantec
acel magic cuvant.

O stea fara nume
iti voi da trofeu,
daca vii acum
pe mijlocul meu.

Aplauze multe,
ovationari in picioare,
te vei simti iar
cel mai mare, mai tare.

Te-astept uitata
de lume, pe tarm,
vreau impreuna
iubiri sa pastram.

In parul meu
albastru-verzui,
cade o stea,...
o caut,... si nu-i.

Nisipul in maini
mi se face castele,
in loc de intrari
o sa le pun stele.

Deodata se sfarma
in maini universul,
iti aud muzica,
dar nu si versul.

Ce am facut?
Ce s-a intamplat?
Ai fost doar un vis,
sau cu adevarat?

Te caut pe cer
si nu te gasesc,
incep sa plang
fiindca te iubesc.

Esti zeul meu,
si numai al meu,
te pierd in visari,
dar te gasesc mereu.

Acum pe unde esti,
unde ai disparut?
Ce s-a intamplat?
Ce ai facut?