Credința precede miracolul, durerea precede lacrimile, euforia precede vânătaia.

Ne îmbuibăm cu sângele și trupul lui Hristos.

Fericirea e un rahat despre care toți își dau cu părerea.

Luna are o forță gravitațională mistică și produce maree lacrimilor romanticilor și oceanelor.

Iubirea necondiționată există dar trece repede. De obicei, atunci când e încălcată o condiție pe care nu am recunoscut c-am pus-o.

Doar noaptea tufișurile mai redevin pădure.

Sânge: Graal sau farmacie sau Dracula sau Știrile de la ora 5.

Dacă tot fac mașinile fum măcar hai să ne drogăm.

Salvați balenele eșuate! Salvați pădurile tropicale! Salvați poezia!

Când ești pe cale să înțelegi esența și rostul umanității ți se face foame.

Nu vă fie teamă: totul este remediabil, doar apeși erase.

Păzea, a ieșit kitsch-ul din nou la vânătoare.

Mi-am uitat pop-cornul, nu pot asista la spectacolul politic.

Câtodată lucrurile pe care nu le mai vedem ne dau câte o palmă.

Ce drăguț ar fi dacă bețivii de pe străzi și-ar scuipa limbile!

Aș sări și-aș săruta zidurile cetății dac-ar mai avea vreun fir de praf medieval.

Cel mai interesant lucru din muzeu era perechea de cercei a unei colege.

Ce ne deprimă e lipsa flăcărilor pe care tot noi le-am stins.

Uneori mai cred în spiriduși, pe ascuns, dar apoi mi-e teamă că ar putea fi doar un brainwashing hollywoodian și renunț.

Dacă nu ar exista apusul aș încerca probabil să-l inventez.

Și totuși, luna e uneori atât de frumoasă de-mi vine să plâng! Și nu mai înțeleg de ce...