Freamăt de pădure e viața iubită,
Tăcere aruncă miracolele lumii
Serbede vorbe se-ascund lamentabil,
În cușca cu lei prețioși, dar valabili.
Ce scurmă cu gheara, prin cenușa hâtră?
Ce face să-mi fie iarăși frică?
Tumultul de talere îmi umple din nou viața,
Modestă închisă și urâtă.
Mai demn sunt ca marea,
Căci spume nu fac lovindu-mă de vorbe urâte,
Mai bun sunt ca vântul,
Căci crengile las nerupte.
Să scormon buba cea coaptă mi-e silă,
Nu dau pe față marama urâtă,
Sunt vrednic de coloana cea dreaptă și sfântă.