baionetele transformate în secunde s-au tocit
miroase a fier
a durere
revin în căutări de accente așteptând
să moară oglinda
ce-mi aduce aminte de urmă
de umbră de oameni
redevin simplu fără vise
cu bucate pe masă cu nevastă fidelă
ce se uită seara la televizor la un film prost
și râde și în prostia lui e fericit

îmi iau sângele supt de diacritice

tac

lupta mea a devenit joc absurd
iar incoerența umblă prin lume cu fitilul aprins
în chilia mea respiră praful viață
frame-uri pixeli clasic audio video
joacă de cuvinte dadaisme orgolii frici

coerentă e mutilarea timpului
copilul din mine – mi-e dor de joacă –
dumnezeu a uitat
moartea a uitat
viața a uitat
doar timpul își aduce aminte de mine