tu știi cum se strânge
în palme tăcerea
cu zâmbetul unei trestii
răpuse în treacăt de trăznet
clipa suspină în sălcii
retrasă la umbra zidirii
desculță de straiele umezi
aproape de mine

când îmi atingi dimineața
delfinul din fața oglinzii
mă-noată prin ploile calde
copacul iertării întinde secunda
și strigă din frunze
privirea ta către mine
curcubee mirate

sărutul tău țese din focuri himere
pe umbra unui cuvânt
sau mai bine pe linia unei chemări
către tine din bulgări de vis
îți clădesc amintirea și dor
cât magia de-a scrie un vers
ce ne naște iubire întruna

tu știi,
din cer violet creștem cu patimi
lipite de zbor împreună