Lasă-ți tâmpla să freamăte încă
pe oasele mele strivite sub stâncă,
să simt cum în mine văpăi se-ntețesc
și frigul în criptă îl dezmorțesc.

Lasă-ți lacrima să picure, caldă
în ritmul ploii ce veșnic îmi scaldă
sicriul scârbavnic și putred și ros
continuu, de-al vremii cari nemilos.

Lasă-ți inima-nc-o dat' să mai bată
să simt viața răzvrătindu-se toată
la gândul că poate, în groapă, nu-s eu,
că zace acolo doar numele meu.

Lasă-ți ruga să murmure încă,
să-i simt ecoul cioplind greu în stâncă,
să cred că acel ce-nalț-osanale,
sunt eu, și-n criptă sunt oasele tale.