Darul Darurilor

Din fructul meu de om, amar,
Aș fi dorit să-Þi fac un dar –
Un dar de preÈ›, un dar aparte,
Fără sfârșit, și fără moarte –

Dar toate darurile, toate,
Se învechesc, și au și moarte,
Și nu e dar să nu Îți ceară,
Să nu-Þi adauge la povară –

Aproape că-Þi ceream, mai ieri,
Un dar din slabele-mi puteri,
Un dar al vieții mele, care
Îmi este dar, de la născare –

Dar darul scump, al celor mulți,
E, Doamne, darul să asculți,
Căci viața cărui om, sub soare,
A dăruit, făr’de-ascultare?

Cine-a știut un pas să facă,
Fără s-asculte, prima dată,
Cine-a știut că are mâini,
Fără s-asculte de bătrâni?

Cine-a știut ce-i rău, ce-i bine,
Fără să-ntrebe, fără Tine,
Cine-a știut, și cine știe
Că nu e dar în veșnicie,

Far’de-ascultare,Doamne, Þie?

Acesta-i darul care lupt,
Să-Þi fie, Doamne, dulce frupt:
Să Te urmez… să Te ascult…
Vorbește-mi, Doamne, mult…

Ascult…




9 mai 2007