Se-apleacă copacul de vântul năpraznic,
Frumoasele crăci în rugăminți se supun,
Milă îi cer, vîntului zălud și nebun.
Frunzele-l părăsesc îngrozite de-acasă,

Ramuri fricoase bat trunchiuri bătrâne,
Să reziste îi spun, copacului cel bun.
Chemarea în fine, a păcii se face,
Rugăminții copacilor se răspunde,

O ploaie liniștită se toarnă pe ei,
Nori negri pe ei se răstoarnă în văl,
Absorb bucuroși umezeala, e viață.
Flămânzi se ospătează bând apă.

Până la următoarea masă de-adapă
Nu se știe când crapă norul de apă.