Ne-am întâlnit într-o zi
pe drumuri de munte,
mărșăluiam
fiecare spre o altă cetate.
Erai în fruntea cuvintelor tale,
eu printre ai mei
descălecasem
să fac loc cuvintelor rănite.

Ridicam tabăra în vreo viroagă,
rămâneam cât să nu uităm.
Apoi se încolonau tăcute
ocolind catedrale,
palate,
ape fățarnice,
își aținteau privirea-n pământ
ca-ntr-o oglindă
din care cresc rădăcini.

ÃŽn seara aceea n-au spus nimic,
s-au așezat în careu
și-atunci am înțeles
că nu eu,
ci ele mă purtau pe mine,
mi-am smuls insemnele
și le-am aruncat în primul râu întâlnit.