Oameni ce par a fi din ceară,
ce vor să construiască timpul,
dar și prin ceasuri el tot zboară.
Plăceri ce obsedează,
zile ce se termină, priviri ce mă omoară.
Depresia cutremură timpul,
ce trece și pare să ne înnebunească.
Iar oamenii sunt cei care supraviețuiesc,
dar nu știu să trăiască.
Iar eu... îmi îngheț privirea,
aș vrea să fiu trează,
când timpul sărută păcatul.
Sufletul țipă încrispat de durere,
și mă invadează gânduri efemere,
ce-mi caută prin amintiri:
un moment... de durere.