nu știu ce să fac
atâta confuzie
prea multă presiune
lacrima nu se întoarce în oglindă
nimeni nu trece pe sub scară

moartea înfricoșează mai mult
în legende

*

vălurile se amestecă
un marș al disperării
spre Ka’aba se unesc râurile de sânge
fantezia multicoloră
o redundanță bolnavă

niciodată nu am înțeles
de ce trebuie să plâng...

*

acoperit de picături
pământul plescăie adâncind statuile
ne naștem din lut pentru a ne întoarce în plastic
fetușii mor adorându-se
întrebările izvorăsc din cenușă

suferim în tăcere
și ne hrănim cu suferința noastră

*

durerea te face mai viu
focul sfârâie ademenind licuricii
am pierdut firele de univers prin vene,
ne drogăm cu stele căutând absolutul

arunc pietrele încercând să-mi suprim conștiința,
iar sufletele lor iradiază teroare...

plâng
am vrut doar să mă joc...