Un om singur pe alee
Prin parcul cel înflorit
In gând n-are o idee
Fata –i trista el scârbit.

Si privea in jur atent
Poate chiar foarte discret
Dar ce rãu ii va pãrea
Ca mai bine nu privea.

Si trecea neobservat
Prin aleea cea din parc
Toata lumea fericita
El cu inima-i zdrobita.

Toþi pomii ce-i înfloriþi
El cu ani ofiliþi
Cerul, albastru senin
El cu lacrimi ce-i curg lin.


Si observa el oricum
Cum anii greu se duc
Copilãria inocenþã fugarã
Tinereþea grea povara

Acum el aºteaptã
Toate astea sa treacã
Dar sufletul sau se zbate
Intre viata, intre moarte.

Si a mai venit o zi
Undeva aºteaptã,
Timpul ca sa treacã
Dar privirea-i se îndreaptã
Spre o masa apropiata
O fata avea ceva
Da! Aceeaºi privire si ea.

Mã uitam in ochii ei
Doua lacrimi disperate
Curgeau pe obrajii fetei
Doua râuri îngheþate.

Ce durere sa ascundã
O faþã aºa plãpândã?
Ce izvor de nemurire
E eclipsat de nemurire?

O viata aºa de trista
Precum –i steaua cazatoare
Un suflet ce-i bântuit
De durere si coºmare.

Trebuia s-o întâlnesc
Si sa-i spun ca e frumoasa
Precum floarea de cireº
Ori un înger prins in plasa?

Mã apropi încet, tãcut,
Si cu glasu-mi tremurând
Încep sa-i spun ceva
Chipul ei ma fascina
Semãna a flori de vara
Doua aripi precum zboarã.
Un boboc ce înfloreºte
Un surâs ce nu zâmbeºte.

Legãturi ce nu existe
Pentru noi se împletesc
Nu doresc sa-mi fie frica
Mi –as dori sa o iubesc.

Acum ne plimbam noi doi
Prin parcul cel înflorit
Pe alei, pe strãzi, prin vai
Un cuplu nedespãrþit.

A venit si ziua-n care
Am hotãrât pe viata
Ca-mi va deveni soþie
Si eu soþ pentru vecie.

Când s-o caut, nicãieri!
Am crezut ca e o gluma,
Începuse încet sa ploua
Începuse o furtuna.

Seara lin se revãrsa
Ferestrele parca plângeau
Liniºtea e prea profunda
Picãturile –mi ºopteau...

Telefonul suna, suna..
Eu rãspund intr-un târziu
Spitalul îmi da anunþul
Totu-mi pare brumãriu.

Iubita mea cu ochi vioi
Îmi ascunsese o taina mare
O boala pe care
Nu o bãnuiam c-o are..


Si mã duc pe pat la ea
Si o vad aºa slãbita
Unde te duci iubita mea?
Nu mã pãrãsi mi-e frica!

Doua lacrimi apãrurã
Pe obrajii seci de viata,
Si intr-un târziu îmi cere
Sã o iert ca nu mi-a spus
Care cancer, ce durere!

Am luat-o uºor de mâini
Erau reci ca de zãpadã
Ochii ei erau de foc
Inima-i încetã sa batã.

M –am rugat si am tot plâns
In genunchi am implorat
Nu se poate! Nu te duce!
Nu muri iubire dulce!

Pe sicriul înflorit
Îmbarcatã in mireasa
Era ea, iubita mea,
Prima dragoste aleasa.

Cu un crin mã aplec încet
Si îl pun pe crucea mare
Lacrimi reci ce mã cuprind
Dar ce doare, dar ce doare...

Singura mea iubire
Unica amintire
Printre flori, printre alei
Printre trandafiri si tei
Printre vise si coºmare
Prin durere- alinare,
Unica mea suferinþã
Mai am încã o dorinþã
Sa mã auzi când iþi ºoptesc
Cat de mult eu te iubesc
Sa mã auzi tu, vie floare
Ca-amintirea nu-i uitare....

26.05.1998