în sfârșit brațul meu îngenunchiază pe masa orgoliului
dar lacrima noapte de noapte crescută acum e perina care mă ține treaz
în sfârșit brațul meu îngenunchiază pe masa orgoliului
dar am această lacrimă integră care îmi ține capul sus
și toți mă veți vedea viu și puternic

pe geam curg zoile ploii mâinile îngerilor
tu înecată-n noaptea nunții mireasă nebună
mai strigi fierbintea cenușă a deșertului
în care ochi cu ghiare scormonind
au pregătit o lungă defăimare

tu încă plângi în locul meu
la amândouă capetele unei vieți

și eu de mult în acest basm
pentru năframa sângerând nu te-am crezut în pericol
căci totdeauna ție ursit
cel fără un capăt al vieții în pământ

și curg zoile ploii – o fereastră sălbăticită
se umflă și pocnește în lume
ca și cum nu ar fi o egală distanță
de la moarte la viață