în Muritoria online suntem,
două baterii într-o lanternă ruginită,
într-un sat singuratic de munte,
unde dumnezeu ne-a scăpat din buzunar.

cândva poet al creioanelor mele
scriam
fără să mă cunosc, ca să mă știi,
textele pluteau prin aer patinând...
cum transpirația pământului
când nu o privesc păsările.

..........................

la poartă mă strigă azi cu un
homeless mai mult,
niciunul nu vrea să primească mâncare,
aceasta nu îl poate face
fără de sine.

uneori încerc să mă uit și eu,
te beau, privirea mi se colorează,
șevalet inocent și obosit.

trec sărbătorile inutile,
tu rămâi,
și dumnezeu își caută lanterna,
bănuiesc.