se spune despre noi că suntem infantilii cvadragenari ai unor timpuri obscure
că râdem prea mult și povestim întâmplări albind pe la tâmple
mi s-a făcut frig și milă de oamenii aceștia
alergându-și inutil biografiile între anul nașterii și al morții
astăzi un prieten m-a învățat că oriunde ai pleca nu scapi niciodată de cerul tău personal

indiferent unde fugi porți în tine o lumină
te va însingura de fiecare dată
te va închide mereu în cuvinte

o altă primăvară în care vom scrie în grabă vederi colorate
rucsacul pe umăr și drumul aproape
lângă tine o umbră pe care o vei șterge cu o radieră albastră
trepte coborâte în alergare două câte două
porumbeii din piața San Marco și un poet singur printre culori nedefinite

nu mai vreau să aflu vești despre moarte
nu este a mea
nu îmi este frică să o rostesc
o învăț ucigând-o
o joc la ruleta rusească mereu

uneori trec pe străzile acestea și nu pot să scriu decât personal și desigur dana banu
nu pot să dau numele meu unor orașe ape sau munți
pot doar să desenez cu o cretă verde pe asfalt
pământuri care nu sunt ale noastre

pot doar să scriu lungi cuvinte
pentru cei căzuți în tranșeele propriilor vârste și temeri

scrisori fără adresă timbru și post scriptum
simple scrisori despre cum am învățat să râd inutil