cele mai frumoase poezii apar
după ce poeții își termină de scris versurile
și se întind pe covor
cu fața în jos și brațele desfăcute

tavanul devine albastru transparent ca un cer
neverosimil de aproape
nici nu-și dau seama când camera se umple
de un fum mai limpede ca aerul

se trezesc pe covorul aprins
și-l acoperă cu trupul până ce flacăra se stinge

pe jos nu rămâne decât o gaură
după conturul inimii
iar în ei un gol în formă de cruce
care vine la fix
lui Dumnezeu și lumii
î m b r ă ț i ș a ț i