am băut suficient vin roșu ca să mă simt bine și să iert orice. mai mult, nici un reproș nu-mi stă pe limbă, chiar nu mă doare nimic. sunt perfectă. am chiloți roz!

*
în spatele tabloului e mucegai.

din când în când privesc pe fereastră
cum marea aruncă valuri sclipitoare care
mă orbesc.
îmi amintesc. privite din avion, valurile par franjuri înțepenite, dantela de la rochia mea de mireasă.
m-aș plimba pe muchia de cuțit a valului.
muchia lucidității.


*

calcul infinitezimal




ți-aș răspunde la o scrisoare. calcul infinitezimal. zerourile presupun
absența fizică a lucrurilor.parfum de iasomine. de bună seamă inventarul memoriei nu depășește
spațiul echidistant, esențial al abcesului de dinți. victimizare? de multe
ori renașterea e într-un urlet de fiară eliberată din cușcă. revenirea,
reveria, reprimirea suflului pe care l-ai avut vreodată, nu poate desface
sau lumina chipul răvășit al conștiinței. de la una la alta e timpul omis de
tine, pierdut ca dimensiune. chiverniseala justifică păstrarea echilibrului
efemer, starea continuă în care te complaci să-ți stingi rostul trecerii.
pătratele de vis kafkian într-un proces nejucat decât într-un spectacol
trucat de păpuși părăsite, așa-zise femei pe care nu dai doi bani. "eu mi-am
trăit în grabă viața toată", luciditatea mi-a spart toate farfuriile. pot
dansa Zorba printre cioburi. rămân cicatrici combinate pe fondul
întâmplărilor trecute, eu cu moartea mamei - tu cu cea a tatălui - vieți paralele.
de multe ori fluviul cuvintelor tale se percepe, numai după înecarea fictivă
pe care o suport cu stoicism, pâna la ultima clipă a rezistenței mele.
atunci ies la suprafață să-ți primesc mâna salvatoare. sper să mi-o mai
întinzi uneori, îmi vine să te rog să n-o faci.mai ales atunci cînd mă trezesc lac de sudoare, vis - labirint.decoperindu-te trișând.

eu mi-am trăit în grabă
marea pare liniștită. dar o cunosc...








haifa, 25 octombrie, 2005







bianca marcovici