Mă îndrept spre fereastra deschisă, ca un orb
cu bastonul de fildeș în mîna dreaptă,
afară e o primăvară imatură și falsă,
ce urcă obosită din treaptă în treaptă

descui ușa miresmelor amare de mai
și mă inundă din nou mirosul de moarte,
al florilor veștejite de uitare și timp,
deja obosite semne de carte…

o! zic eu. o!, iarăși ne minunăm
de anotimpul acesta îmbălsămat
noi, ce trăim, noi morții de ieri
rămași încrustați pe un zid ruinat!

Bîjbîim cu bastonul de fildeș spre geam
iar moartea ne rînjește de sus, de pe ram…