pentru o piruetă nu mai e spațiu doar o lumină
cerșind gropile din obraji și scârțâitul ușii dincolo de care
cărțile luate de ape subțiază visul

între noi surâd către cer atâtea străzi știrbe, bobocii sparți de nerăbdare
din pâlcurile în care ne scotoceam de imagini și cimitirul cu privighetori

răspântii se-nchid în jurul gleznelor,
fericite s-adoarmă pe treptele unde noaptea se crapă
sub podul palmei

inima n-a șters razele după ploaie, peste zidul devenit promontoriu
copiii flutură strigăte desfăcute, gata de zbor