de o vreme cerul e prins într-o pânză de omăt
nu mai ninge pe pământ decât cu femei ce nasc
într-un spital din care curge spermă
ca dintr-o țâță de vacă bine hrănită

cotoarele de măr sunt făcute tomuri

o adunătură de meduze fac dragoste în grup
ca și cum Calea Lactee ar fi punctul dezvirginării
de unde am apărut cu toți
într-un capot de piele de maimuță

nisipul e scârba sugrumată de unghii

învelită într-o mătase roșie ca semaforul
cu un pumnal îmi strici vederea
devin o bucățică de bordură
de pomelnic de sâmbătă mare

mereu de paște se învie