trec pe străzi la trap cuminte caii negri ai orașului
neliniștea lor ni se așează pe umeri
peste garduri luna aruncă umbre înalte
tu nu ești aici tristețe

eresuri vise iluzii vorbe de leac tămăduindu-ne trecerea
mereu nesupusă mereu sălbatică lumina lor
aprig mușcând din carnea lumii destine de catifea
cu porți înalte și flori de nu-mă-uita la ferestre
blestem de mireasă fugită pe înserat de la casa mirelui
tu nu ești aici tristețe

frăție de semne întunecând cuvântul
cum ne poartă ele spre departele altora
zăbală și frâu libertății noastre îngăduindu-i popas
tu nu ești aici tristețe

prin taverne de mahala zac săracii pământului
rostindu-și în versuri târzii neputința
zăpezile doar le aud cântecul sumbru
îngropați de vii în trupuri obscure ei caii negri ai orașului
tu nu ești aici tristețe

vor veni alte nopți să tulbure grabnic cetatea
alte rosturi preaplinuri și vorbe
niciodată însă caii negri nu vor mai călca în picioare zăpada
orașul va amuți în cele din urmă
dar tu vei fi acolo tristețe