MOTO:
Lucrurile se schimbă..
deși apa trece ușor peste pietre,
timpul fiind relativ, urmele apar mai devreme sau mai târziu...
- - - - - -

TIMPUL AGITAÞIEI

După atâta agitație, e nevoie de-o oprire.
Dar ea râde și dispare, cu o floare de iubire.
Cu dorința de-a intra, tot mereu a ele-i grații,
Ești lăsat în urmă poate, pe motiv de aberații.

O secundă'n disperare, ca un secol fără soare,
Timpul pare relativ, dar crestează incisiv.
Fără drept de replică, cazi când te împiedică.
Invizibilul dușman, timpul, implicit mortal.

Iar când toate se retrag, chiar și izul aromat,
Și te simți din nou rămas, surd și orb, și fără glas.
Grâul s-a schimbat încet, este negrul permanent.
Albul ia și el culoare, și mai capătă paloare.

Doar regretul de-a avea, și a pierde undeva,
Fără vreun motiv anume, doar lăsând-o fără nume.
Schimbă-ntregul univers, vrea și capătă un sens.
Regăsind o formă-n care, surd sau orb să simtă iară.

Mult prea fin e stratul care, vrea s-acopere o mare,
Prea interesată poate, e privirea ce răzbate.
Pe sub fulgii de zăpadă, mult visați de mult odată,
Dând o șansă doar ei care, apărând, din nou dispare.

Cer și nor separă'n seară, și rămâne doar o vară.
Cu senin de dimineață, și un soare fără ceață.
Fie ea în miez de iarnă, e din nou și te îndeamnă,
E dorința ce nu ține, cont de critici sau peline.

Cum surâsul ei pe fața, nu-i rămâne doar de gheață,
Chiar de e stingher și gol, ca un simplu bibelou.
Într-o clipă de mișcare, reapare ca un soare,
Încălzind un suflet care, tot la fel de gheață pare.



P.S. Versurile ii sunt dedicate ei. Deși nu stie...
-Draga mea, eu sunt mai mult decât
cuvintele ce ar putea sa-mi omoare sufletul...