toamna se-așterne în parcul Titan
ca un apus răstignit peste lume
aleile își adună la capete cerul
scăpătând talașuri din soare
în coasta frunzișului galben-surpat
cu mâinile noastre împreunate
din scoarța copacilor amurgul croiește
proteze de lemn pentru susținerea universului
gata să cadă peste orașul inundat de culori
revărsând preaplinul clipei în care ne-am întâlnit
dragul meu îți spun bucuria nu e în lucruri ci în noi
și din noi ea trece în ele precum un descântec
dând ocol lacului ziua descrește
șăgalnic în privirile tale oprind timpul în loc
pe terasa de la Brown Sugar unde mâncăm
salată verde cu saumon fumé așezând vise
pe gura asfințitului pălăvrăgind despre viață
nici nu-mi vine să mai respir de frică
să nu te pierd îți desenez profilul în gând
pe marginea acestor ore înalte
pe care le petrec strâns lipită de umărul tău
când imaginația o ia razna îndrăgostită
încercând să-ți ghicească trupul
ademenitor arcuit pe sub pulover